5.000 de lei net, bani în mână, pentru angajații din aceste județe

de: Mădălina Bahrim
10 03. 2023

Nivelul salarial al angajaților din România depinde de foarte mulți factori variabili. Este vorba despre experiență, domeniu de activitate, pregătire sau performanță, dar contează foarte mult și județul în care este desfășurată activitatea profesională.

Este important să știm că avem județe unde media salarială atinge aproximativ echivalentul a 1.000 de euro net, dar și zone din țară unde oamenii ce muncesc nici nu visează la acești bani la final de lună.

Caută-ți de muncă după acest truc și vei avea salariu mai mare decât visezi

Dacă vrei să ai șanse la un salariu cât mai generos, cel mai bine ar fi să-ți cauți de lucru în capitală. Potrivit unei analize eJobs, ce a folosit datele comparatorului său de salarii, Salario, județele cu cele mai mari salarii din acest început de an au fost București, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei (comparativ cu 4.500 de lei în 2022); Cluj, cu 4.800 de lei (versus 4.100 de lei în 2022), Timiș (4.700 de lei vs. 4.000 în 2022) sau Sibiu, care, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei, este județul care a înregistrat cele mai mari creșteri față de anul trecut, când media salarială pe județ era de 3.500 de lei. În Brașov, Iași și Ilfov vorbim despre salarii medii nete de 4.000 de lei, cu aproximativ 15% mai mult decât la finalul lui 2022.

„Din perspectiva domeniilor, lucrurile sunt mult mai stabile, însă doar în sensul succesiunii lor în ierarhie pentru că, altfel, și aici vorbim despre creșteri salariale față de anul trecut. Cu alte cuvinte, IT-ul continuă să fie cel mai bine plătit domeniu din România, cu câștiguri medii nete de 7.020 de lei pe lună (versus 6.000 de lei în 2022)”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.

Acestea fiind spuse, dacă ești acum în căutarea unui loc de muncă, pentru a-ți crește șansele de a avea un salariu mai mare, orientează-te din start către aceste regiuni geografice. Poate fi un truc util ce te ajută să fii mai bine remunerat pentru munca ta, dar nu uita, de asemenea, faptul că în județele de mai sus avem și cel mai mare cost al vieții, ceea ce înseamnă că trebuie să te gândești foarte bine dacă acei 5.000 de lei îți sunt suficienți pentru a te întreține într-un mare oraș al țării.